pescarus-monegasc

Il intreb pe ala .. cica e obisnuitul locului .. vine in fiecare zi si-l striga sa-i dea de mancare. Pai pula mea … daca si astia s-au adaptat sa ne exploateze …

o introducere

Ce poti face cu 11 euro si putin timp liber?
Poti sa-ti cumperi de pe amazon The Office Space Kit. Exact …

cutia kitului

Adica, pentru a retrai experienta, poti sa utilizezi urmatoarele urmatoarele:

cana initech

O superba cana initech, ca sa poti folosi, “the power of the mug”, de exemplu poti zice:

“Milt, we’re gonna need to go ahead and move you downstairs into storage B. We have some new people coming in, and we need all the space we can get. So if you could just go ahead and pack up your stuff and move it down there, that would be terrific, OK?”

red stapler

Un stapler Swingline, care, toata lumea stie, e mult mai bun decat Boston …

T.P.S. Report

Un set de formulare T.P.S., care trebuie completate cu strictete dupa fiecare aplicatie rulata sau testata.

Banner

Un banner, “Is this good for the COMPANY?” care il voi afisa intr-un loc vizibil pentru ca toti colaboratorii / colegii sa actioneze in acest spirit.

In plus ar mai fi:

- un covoras “jump to conclusions”, pe care nu l-am fotografiat din lipsa de spatiu (e mare)

- un sticker “PC LOAD LETTER” (cine stie cunoaste)

- o brosura detaliata cu indicatii de utilizare.

Pentru a urma instructiunile si a intra in spiritul corporatist al companiei, mi-am permis sa completez primul TPS Report:

P.S. In final sa rememoram impreuna cateva faze importante din film sau legate de el

1. Celebra scena cu faxul

A fost destul de greu sa gasesc originalul printre zecile de filme facute de amatori cu aceasta scena

2. “Damn it feels good to be a gangsta”

3. Un remake din Family Guy

4. O reclama la WOW

Cam atat …

Deci in pula mea, eram ieri la servici, pe la pranz, si ma ia  A-C, sefa mea cu ea la etajul 1 (nu sa-i dau o muie cum poate va gandeati) ci pentru o “reuniune”. Reuniunea de fata insemna de fapt ca am intrat in biroul unuia si ne-am asezat pe niste scaune, el urmand sa ne prezinte, si apoi sa ne predea un maret backoffice de moderare. Backofficeul asta, teoretic, ar trebui sa ma scuteasca pe mine de sarcina de a scrie unul noul pentru proiectul la care lucrez, asa ca putea fi util, daca era adaptabil.

Ok, individul intoarce monitorul si ne arata cum se logheaza el, cu vede niste inregistrari, si le “modereaza”. Adica alege daca sunt spam sau nu, evident. Aplicatia are un aer invechit si arata destul de naspa, dar, ni se precizeaza, a fost utilizata intensiv de echipele care fac moderarea, deci sunt deja obisnuite cu modul de utilizare. In plus, si aici devin brusc interesat, este scrisa foarte curat, obiectual, si poate fi extinsa/adaptata usor pentru a obtine ce avem nevoie.
“Perfect”, imi zic, hai sa vedem codul ala. Reunionistul deschide pspad (intotdeaua mi s-au parut dubiosi programatorii care folosesc pspad, intre noi fie vorba), si imi arata structura de clase. “E arhitectura MVC”, ma asigura el triumfator.  Asa cum aveam deja sentimentul, mvc la el inseamna ca are un fisier, index.php, in care foloseste un switch pentru a selecta codul care se va executa. Exact asa si era …
Restul codului era intr-un folder separat de “clase”, si inca unul de “functii”. Ok, zic eu, arata-mi “clasele” tale.

Clasele erau de fapt bucati de cod care se executau pentru fiecare pagina a siteului, si care tratau tot fluxul, de la intrare pana la template-ul smarty. As face aici o paranteza, legat de smarty. Smarty este un cacat inutil, utilizat de fraieri ca sa dea impresia ca sunt mari programatori si separa “codul” de “view”. De fapt obti acelasi rezultat daca scri un template in php (php este in esenta pulii lui un limbaj de template-uri!) si ii pasezi argumentele intr-un array. La fel de usor ajungi sa bagi business logic in template si in smarty si in php. Si aici inchid paranteza.
Asadar, fiecare pagina avea codul ei,100 % procedural, jalnic inchis intre o declaratie de clasa si paranteza de inchidere corespunzatoare.
Dar asta nu e tot, continua programatorul. Exista si un (simulacru) de sistem de mostenire, pe un nivel: toate clasele mostenesc o clasa de baza pentru a mosteni niste functii comune (si destul de dubioase) de autentificare si acces la baza de date. Pentru ca, da, nici macar o abstractizare BD calumea nu a fost implementata, pentru ca, imi explica el usor jenat, nu a reusit sa gestioneze problema cele 2 servere BD (unul pentru citit, frontul si altul master, pentru scris). “Deci ai facut o treaba de cacat” imi zic eu in gand, apoi zambesc protocolar, pentru ca urma sa-l mai intalnesc pe individ la cafea.

Si acum partea didactica pentru toti pularaii care au deschis un editor si au inceput sa “programeze” in PHP, in principal pentru ca ca are  bariera de intrare foarte joasa.
In cuvinte simple, model view controller este un pattern care ar trebui in principiu sa izoleze logica aplicatiei, cum s-ar zice Business Model-ul, de interfata, de afisare. Asta inseamna ce … de exemplu daca ai de implementat afisarea listei de sefi carora trebuie sa le sugi pula ca sa ajungi un sef mai mic, in modelul aplicatiei incarci lista, din baza de date sa zicem, o prelucrezi, aplici reguli specifice (sa zicem ca ai o filtrare, numai sefi cu acelasi etaj cu tine sa va intalniti la aceeasi toaleta), dupa care pasezi aceste informatii, intr-un format neutru, afisarii. Si cine paseaza datele si face legatura intre model si afisare (view) ? Controllerul.
Aici este momentul in care fraierul cade in plasa … o regula foarte ignorata este TC-FM (thin controller – fat model), adica controllerul trebuie sa faca STRICT doar interfata intre cele 2, sa nu contina business logic. Dar, este mult mai usor sa bagi la greu cod in asa zisa ta “clasa” care devine un fat controller curand singleton curand o mare laba.
In poza de sus, in partea acoperita de pula, scrie “encapsulates application logic” si “exposes functionality”. Adica … adica ofera un acces selectiv la sistemul care e modelat. Deci fara query-uri in controller, desi pare mai usor. Izolarea scopului, asta e esential.
Muirea continua cu viewul: intr-o aplicatie web nivelul view este de fapt o combinatie intre codul server side care prepara afisarea, codul client side care o modifica/afiseaza (html + javascript care manipuleaza html) + browserul web, exact cois… Daca vrei sa fi ortodox nu faci query-uri in template-uri php sau altceva, nu prelucreazi informatie in view si nimic altceva. Doar afisezi, faci un for chestii de genu asta.
Mult mai ingrijorator este persistenta acestei abordari, daca pot macar sa-i zic asa, in framework-uri cu pretentii. Un trist exemplu este Zend Framework care nu ofera absolut nici un suport pentru partea de model, parca incearca sa fie o continuare a “traditiei” scriptkiddies legata atat de des de PHP.
Ca sa revin la intrebarea initiala: “unde pula mea e modelul?”

P.S.

Dupa amiaza m-am intalnit la o tigara cu Mikael, din celula de securitate, care mi- a zis ca cunoaste backoffice-ul respectiv, ca e “un truc de merde” dpdv securitate,  si tradus mai pe scurt, ca “isi baga pula, el nu aproba utilizarea lui in aplicatie”.

De curand intr-un proiect care-l “repar”, aveam o pagina care lista niste aeroporturi in functie de inputul utilizatorului. De exemplu daca introduceai “paris”, respectiva pagina iti lista cele cateva aeroporturi din paris si inca vreo 7 – 8 din lume care erau “asemanatoare” ca nume.

Problema e ca rezultatele erau foarte aiurea in unele cazuri, si nu intelegeam de ce. O scurta privire in codul primitiv si prostesc care domneste in acest proiect mi-a dezvaluit modul destul de simplu in care se facea operatiunea:

in baza de date o tabela stoca o lista de aeroporturi care avea in nume si orasul (utilizatorul urma sa caute dupa oras), si folosind functia SOUNDEX, lista toate inregistrarile alea carui SOUNDEX era identic cu cel al stringului cautat. Destul de normal .. aparent.

SELECT ID,Code,City, Airport, Country FROM airports WHERE Soundex(City) = SOUNDEX(”$deptArpt”)

Problema e ca “baietii de la mysql” au hotarat ca nu are sens sa urmeze algoritmul de soundex din manual, ei sunt mai destepti si algoritmul lor nu se opreste dupa 3 numere identificate, ci merge pana la sfarsit. Ideea pare ok, pana iti dai seama ca in felul asta “new york airport” si “new york” au scoruri diferite, which really sux. De aici veneau problemele – soundex este destul de inutil in forma lui initiala.
O posibila rezolvare ar fi sa pastrez doar primele 3 numere si sa le ignor pe restul, ceea ce am si facut. Insa inainte am calculat toate soundex-urile intr-un camp suplimentar  (soundscore) pentru a usura load-ul in timpul functionarii.
O alta problema a fost “similitudinea”. Un SGBD inteligent ca Postgres are o functie care se cheama similarity si care iti returneaza un scor care il poti folosi pentru a regla cate rezultate primesti. MySQL … normal ca nu are asa ceva. Eu aveam nevoie si de acest comportament, asa ca am scos prima litera din rezultatul soundex (care arata ceva de genul P345, unde P e prima litera a stringului), si am facut o comparatie a diferentei intre scorul initial si scorul stringului cautat.
Adica ceva cam asa:

select ID,Code,City, Airport, Country from airports where ABS(CAST(substring(soundex(”$deptArpt”), 2) as SIGNED) – soundscore) < 5 AND substring(soundex(”$deptArpt”), 1, 1) = soundletter

Ultima comparatie este necesara pentru ca prima litera este esentiala in acest tip de cautare.
Bun asta cam imi rezolva problema, pot stoca rezultatele in soundscore pentru ca lista de aeroporturi este statica. Oricum … MySQL … pula mea …varza.

So, daca va uitati parola cumva si dati click pe “lost password”, sunt anumite sanse ca, algoritmul inteligent din spate ca genereaza o cheie random, sa genereze printre caractere si &.
Solutia? Editez in baza de date cheia utilizatorului, ii scot & si intru pe linkul de resetare cu & scos.
Daca va intrebati de ce nu am rescris pur si simplu parola din phpmyadmin, motivul e ca, la prima vedere stringul de acolo nu parea md5 (nu avea lookul de md5), deci mi s-a parut ca probabil folosesc un algoritm custom (sper ca macar e o transformare ireversibila ca md5, nu m-ar mira nimic).

Ma intorc in timp acum 3 saptamani: pe ansamblu aveam o parerea buna despre Hotmail, chiar daca mi se cam rupea … 5 gb spatiu, interfata web 2.0 ala gmail (chiar mai eleganta as zice eu), etc etc.
Totusi aveam o problema minora cu acesta. O aplicatie mai veche scrisa de mine, care trimite e-mailuri de inregistrare, de confirmare a comenzilor. Aplicatia a fost intarziata destul de mult, dar in sfarsit era aproape de gold, ca  sa zic asa. Mai ramasese de rezolvat o problema minora – unele e-mailuri nu ajungeau la conturile de test de pe hotmail/live. De ce hotmail? Pentru ca potentialii si viitorii clienti se pare ca erau fani, nu era treaba mea de ce, ideea e ca trebuia sa reduc frecventa acestor fenomene.

Initial nu mi-am pus prea mari probleme, eram 99% convins ca e-mailurile ajungeau in junk folder si deci trebuia doar sa mai scot anumite keywords ceva si urma sa se rezolve. Dar .. surpriza … e-mailurile nu ajungeau deloc. Mai grav era ca era random, cateodata ajungeau (in junk) cateodata bine, cateodata deloc.
Inca sigur pe mine, am vorbit cu sysadminul sa-mi confirme ce raspunsuri are de la serverul hotmail pentru cateva e-mailuri care am constatat ca  nu au ajuns: surpriza surpriza, serverul raspundea cu “Sent”.

Jun  2 04:22:57 ZIP1 sendmail[3267]: m52BM8Ki003227: mailto:to=dorel123@live.com, mailto:ctladdr=<censored> (528/100), delay=00:00:14, xdelay=00:00:01, mailer=esmtp, pri=120028, relay=mx1.hotmail.com. [65.54.244.136], dsn=2.0.0, stat=Sent ( <mailto:200806021122.m52BM8Ki003227@ZIP1.censored.com> Queued mail for delivery)

Moment in care am inceput sa caut pe google, si incet, incet o problema de dimensiuni galactice a inceput sa se dezvaluie: hotmail e cu muia. Ca intr-un film prost cu hackeri, pagini dupa pagini de solutii care nu merg, de idei stupide si mai ales disperare se derulau prin fata mea. Se pare ca:

1) serverul de mail utilizat NU suporta RFC. De aia nu zice nimic cand te fute …

2) Microsoft foloseste Symantec BrightMail, un software antispam. Care are prostul obicei de a sterge potentialul spam fara nici un avertisment. De aia nici nu ajunge in spam.

3) Filtrele lor sunt superaiurea, multi se plang de comportament imprevizibil. Probabil ca se mai joaca cu ele, le ajusteaza, dar ideea e ca au mult false-pozitive ceea ce e .. naspa.

Totusi mi-am zis, nu se poate ca Microsoft sa nu fi conceput macar niste solutii pentru asa ceva. Si intradevar, dupa cateva zile am rasuflat usurat: descoperisem  Smart Network Data Services. Acesta ar fi un serviciu prin care poti sa urmaresti ce face Hotmail cu mailurile venind de la un anumit IP(care poti sa-l controlezi), de ce le considera spam, etc . Dar vai … problema e ca dupa ce mi-am facut cont cu ipul serverul de mail, am constatat ca nu merge. Adica nu am nici o valoare .. nicaieri. Si totusi, serverul lor de mail raporta fericit de fiecare data ca a primit mesajul … futui.

Am verificat si incercat de 15k de ori: serverul meu trimite headere calumea, are reverse dns, e trimis prin smtp, userul exista. Nimic. Oricare alt serviciu gratuit nu are nici o pb, chiar si google care le mai baga intr-un timp in Spam.

Singura solutie care se intrevede este mult prea josnica ca sa ma gandesc la ea: microsoft are un “parteneriat” (probabil ca e o firma fantoma) cu o companie care ofera un serviciu de whitelisting. Platesti o suma (1000 $ pe an), si poti sa trimiti un numar de e-mailuri in hotmail si se garanteaza primirea. Dar sa nu fie spam … yeah right. Nu imi vine sa cred ca, avand problemele care le au, au curajul sa-ti ceara bani ca sa poti sa le trimiti e-mailui, e o forma de santaj pe fata.

Asa ca, acum, daca ma intrebati ce parere am despre baietii de la Hotmail o sa va raspund ca-n titlu: sa ma suga de pula!

Asadar, ieri nu am avut ce face si m-am uitat la lista de keyworduri pentru snowunderstarlight.com . In afara de obisnuitele keywords ca “bubulu avalansa”, “casca de ski” si altele pe domeniu, a aparut si un dubios “am fost fututa”. Daca ar fi fost vorba de acesta, unde regulat intalnesc keyword-uri ca “femei bune de futut”, “muie” si tot tacamul, nu m-as fi mirat, dar pe celalalt mi se parea cam fortat.

Iau keyword-ul, il bag in google si ma uit … pagina 8. Intre “fofoloanca.com” si “escort-romania.ro” era un post al meu, in care ma plangeam ca zapada era fututa, ca urmare am fost pe alta vale. Din atata lucru, google a considerat ca, daca ai fost fututa si ai probleme sigur le rezolvi pe blogul meu. Semantic web, where the fuck are you?

La fel de bolnav este si faptul ca cineva a fost fututa, si a mers pana in pagina 8 de rezultate ca sa afle solutia, care pm o fi aia. Nu mai zic ca ca tot pe acolo era si un link din arhiva de cautari a site-ului www.crestinortodox.com intitulata “futute in cur”. Faptul ca vrei sa faci SEO stocand rezultatele de cautare nu cred ca scuza ….

Intotdeauna cand dau peste site-uri ca http://www.thule.org/alt3.html simt o nostalgie greu de recuperat. O lume pierduta in negura anilor 95 – 97 se taraste la viata din cotloanele internetului. Editate cu dinozauri ca frontpage, netscape editor & co, cu taguri uppercase neinchise, cu background-uri animate, countere si toata gama de widget-uri care compuneau o pagina respectabila in acei ani. Un sentiment care il mai regasesc privind timestamp-urile unor fisiere sau poze de acum 10 ani.

Un lucru care l-am remarcat este predispozitia autorilor de maculatura conspirationista de a-si construi astfel de website-uri, sau a le mentine, probabil ca in cercul lor aceasta este o dovada de respectabilitate.
Oricum, o intalnirea placuta si odihnitoare cu trecutul.