Koenigsleiten, Austria 16-23.02.2008

la o bere cu panorama

In perioada din titlu am fost la ski in Austria, impreuna cu doamna C. si 4 prieteni. A fost misto pe ansamblu, greu de gasit ceva de reprosat acolo fiind vorba de o adevarata industrie a skiului. (ah, in afara de berea de pe partii, dar despre asta mai incolo)
Am plecat destul de tarziu, pe la 9 – 10 datorita variatelor probleme administrative sau de sculat de dimineata, dar pana la urma nu s-a dovedit a fi o problema datorita lungimii traseului, am ajuns in Koenigsleiten cam a doua zi la aceeasi ora.

Probleme deosebite nu am avut pe drum, in afara de o zona intre Ramnicu Valcea si Deva in care ninsese si era usor poleit pe sosea (Matei a avut mai multe distractii pe aici) La un moment dat (eu deja dormeam pe jumate, conducea Relu), ne-am oprit intr-un refugiu de autostrada din austria, dupa Salzburg si am dormit toti vreo 2h, pana cand s-a luminat. Am continuat apoi mult mai proaspeti pana la 1600 m si ceva unde era statiunea, si unde se ajungea pe un drum cam 70 % cu o singura banda.

Am fost cazati intr-un apartament destul de ok, 3 perechi in 3 camere, cu un living, 2 bai, suficient spatiu. Probleme au fost insa, de exemplu cu caldura, care nu prea mergea, sau mergea doar dupa ce faceam scandal la proprietarii vilei, cu curentul care cam cadea daca incercai sa folosesti mai multe “aparate”, sau cu paturile care sincer aveau o lenjerie de “motel_obosit_pentru_bagaboante” de pe la noi … ma rog.

vila in care am stat

Aveam si o mica terasa pe care sa bem/fumam.

pe terasa la bere
Ziua respectiva a fost rezervata in rest shoppingului si alcoolului pentru ca eram prea obositi sa mai mergem la partie.

Incepand cu a doua zi, cam pe la un 9 – 10 maxim ca eram multi de sincronizat, ne-am indreptat spre cel mai apropiat telescaun (5 minute de urcus), cu cartelele nominale care le luasem ziua trecuta de la agentia de turism (poluate cu multe greseli gramaticale in numele noastre).

eu skiez

Aici pentru prima oara am vazut telescaune cu banda rulanta (fiind mai rapide) care permit urcatul foarte lejer indiferent de viteza telescaunului (nu mai trebuie sa fi atent prea mult unde iti intra sub cur – viteza relativa este mica 🙂 ).
in-telescaun
Reteaua de cablu este impresionanta, desi muntii nu sunt cine stie ce ca inaltime (max 2500 si ceva);orice zona cat de cat skiabila este acoperita de unul sau mai multe telescaune/teleskiuri/gondole. Un alt lucru inteligent este ca sunt legate intre ele, poti sa faci un circuit si sa te plimbi de pe un munte pe altul stiind sigur ca te poti intoarce acasa cu cablul. In caz ca nu reusesti (de ex e prea tarziu), din orice statiune in care cobori poti sa iei un autobuz (inclus in costul ski-pass-ului) care te duce eventual pana in fata vilei/hotelului. La noi in fata tot timpul veneau/plecau dar nu am reusit sa descifram orarul exact :), poate ca nici nu prea aveam nevoie datorita apropierii de un telescaun.

zona de ski koenisgleiten - Zillertal Arena

Asa cum se vede in poza, zona de ski apropiata de noi se impartea in 2 masive, separate de valea in care se afla “statiunea” Koenigsleiten. In stanga, spre Koenigsleitenspizte era mai alpin, gen Sinaia, iar in dreapta spre Krimml era mai .. Predeal/Poiana Brasov. Noi am skiat succesiv pe fiecare parte, intr-o zi ne-am dus si mai incolo, spre Gerlos (Matei si Raluca s-au dus de 2 ori, au facut si un mic “circuit”).

apus de soare de pe terasa

Zapada era pe ansamblu buna, nu am vazut zone cu pamant, tunurile de zapada fiind peste tot, si functionand atunci cand trebuie. Evident, in zonele cu mai multa zapada de tun era ca inghetata, dar nu foarte deranjant. Pantele nu sunt cine stie ce, si nici dificultatea, practic nimic pe acolo nu se apropia de Carp (care mai are si saritoarea aia de 40 de m, prietenii stiu de ce). Oricum, nu asta era ideea, Zillertal este o zona de skiat frumos, de agrement. Daca vrei te poti duce si prin boscheti, dar eu nu am facut-o.

eu beau din nou bere

Berea: berea pe ansamblu era buna, daca ti-o luai la sticla. Draft, cum isi lua mai toata lumea avea un mare neajuns. In fata ta (!) barmanul umplea halba pe jumatate cu bere, cealalta jumatate cu apa. Probabil ca era vreun program sa limiteze alcoolizarea pe partie, plm. Oricum, socant.

eu pe langa o halba

Vremea a fost excelenta toata perioada, pacat insa ca nu a nins, doar un pic de fulguiala in ultima zi. In rest soare si destul de cald (zapada nu se topea datorita tunurilor 🙂 ).

Ce mi-a mai placut au fost restaurantele superdotate/utilate trantite in varf de munte. Ca asta de exemplu.

restaurant pe Koenigsleitenspitze

De asemenea coloanele de ratrakuri care le intalneai daca coborai seara, dupa ce s-au inchis scaunele. Si multe altele .. oricum marfa.
Inca un filmulet cu noi frecand-o la o tigara …

pe munte
Aici e postul lui Matei despre excursie.
Extra poze in continuare.

Despre nobila arta a goating-ului

o capraDe curand, citind un articol de pe codinghorror.com , mi-am dat seama ca eram un practicant anonim si inocent al acestei interesante ocupatii “informationale”, care are un nume pe masura ei : goating.

Ce este goatingul? Facand putin studiu pe internet am aflat ca de fapt termenul s-a sublimat din limbajul urban pre-internet, unde insemna de la

In an atmosphere of bonhomie, possibly at a party, a member of the group will put his glass to one side and suggest a spot of goating. The group will then drop trousers and pants and chase each other round the room, trying to stick their fingers up each others bottoms. It is recommended that particular attention to cleanliness is observed whilst making one’s toilette.
pana la

Variation of the practice of dogging, comprising of a younger individual soliciting sex with an Old Age Pensioner of either gender. Can also be used as a term of abuse for the other half of a relationship containing a cradle snatcher.
Destul de bolnav …
Totusi, in era moderna, goatingul poate apare ca “the act of going to a public place ( such as a bar ) with a bluetooth enabled device, scanning for other bluetooth enabled devices that openly accept transfers, and sending a copy of the Goatse image to them.” Nu vreti sa stiti ce reprezinta o imagine Goatse 🙂

vezi dictionarul urban – goating.
Aceasta are ca varianta “de birou”, surprinderea unui coleg ce isi lasa calculatorul neparolat si fie navigarea
spre, sa zicem http://en.wikipedia.org/wiki/Goat sau instalarea ca poza de background a unui poze cu o capra, normal. Variatii ar fi schimbarea parolei (nu prea subtil), instalarea unui screensaver parolat cu un screenshot al desktopului, instalarea appletului acesta sau orice alt lucru, dar parerea mea este ca se deviaza de la spiritul ortodoxiei goatingului.

Revenind la istorie, imi amintesc cum practicam goatingul din cele mai vechi timpuri, un moment de glorie fiind cel in care am introdus intr-o aplicatie data lui R. o functie care reda random un wav in care ma inregistrasem zicand, in stilul caracteristic, “R. , sugi pula!”. Desigur ca au fost multe alte astfel de evenimente, unele in care am castigat, altele in care am pierdut, asa e viata …

Cuprins fiind de frumusetea acestei ocupatiuni, am vrut sa cumpar goating.com, dar din pacate este cumparat, si parcat intr-un mod foarte urat. Pacat …

Oricum, happy goating! Prietenii stiu la ce ma refer 😉

Reclame localizate

Un trend destul de comun in ultimul timp este de a oferi reclame web localizate in functie de ip-ul vizitatorilor. De exemplu in orice site porn 2.0 respectabil vezi tot felul de pizde din “Otopeni”, “Mogosoaia” sau alte orasele/sate pe care softul le gaseste pe o raza X in jurul Bucurestiului. O alta forma este cea oferita de classmates.com, care inscrie in mod elegant capitala noastra in lista statelor americane, pentru a gasi “Highschools” in Bucure’ti.

bucureti

Induiasator

alternative 3

Intotdeauna cand dau peste site-uri ca http://www.thule.org/alt3.html simt o nostalgie greu de recuperat. O lume pierduta in negura anilor 95 – 97 se taraste la viata din cotloanele internetului. Editate cu dinozauri ca frontpage, netscape editor & co, cu taguri uppercase neinchise, cu background-uri animate, countere si toata gama de widget-uri care compuneau o pagina respectabila in acei ani. Un sentiment care il mai regasesc privind timestamp-urile unor fisiere sau poze de acum 10 ani.

Un lucru care l-am remarcat este predispozitia autorilor de maculatura conspirationista de a-si construi astfel de website-uri, sau a le mentine, probabil ca in cercul lor aceasta este o dovada de respectabilitate.
Oricum, o intalnirea placuta si odihnitoare cu trecutul.

Worse is Better

Cum zicea si Jeff Atwood in blogul lui , Coding Horror, de multe ori worse is better. Un exemplu foarte bun este standardul flash video (flv). E naspa, compresie proasta, multe artifacturi, dar pentru ca e prezent pe orice calculator care are browser s-a impus fara drept de replica. Ca urmare, obosit sa ma complic cu filme xvid, divx wmv sau aiurea, si cu playere naspa fara control, mi-am trecut toate filmele pe flv, folosesc pluginul Anarchy Media Player.

asta e … pula mea … e mai simplu asa.

Programare, Parazitii & Dat cu Placa