Pentru episodul de astazi, m-am gandit sa aleg o bijuterie a genului, si foarte sus in topul personal al melodiilor Parazitii, “Barbut”, aparuta pe albumul “Suta” in 1997.

Pentru referinta, adaug aici un montaj de pe youtube, cu melodia:
[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/Gyp3qgXg7x0" width="425" height="350" wmode="transparent" /]

“Barbut” e o melodie veche, destul de cunoscuta as zice, dar initial am intalnit o problema destul de spinoasa –  nu am gasit in nici un fel versurile pe net, deci am fost nevoit sa le transcriu eu ascultand melodia. Acest obstacol m-a ajutat de fapt, pentru ca am fost nevoit sa fiu atent la topica frazelor, structura melodiei, mult mai mult decat in cazul in care o abordam de la inceput ca un text.

In cadrul transcrierii, am folosit niste conventii pe care le mentionez aici:

1. [] intre paranteze am pus partile de “background” social, folosite pentru plasarea mai exacta a melodiei.

2. … indescifrabil

3. “” dialoguri ce nu fac parte efectiv din piesa

4. – – am folosit aceasta notatie pentru a sublinia partile de dialog incluse in melodie.

5. Problemele de topica, de exemplu, in sectiunea

“Jocul se incinge, fiecare se impinge,

E cu ochiu’n zar.

Daca pierde sau invinge,

nu conteaza fiecare sta pe ace,

mai rau se enerveaza.”, initial, datorita ritmului despartirea frazelor nu este foarte evidenta (vezi melodia), dar la o privire mai atenta se observa despartirea propusa de mine.

Ok, in primul rand versurile:

[” … Nu mai intinde mana la zar … las-o asa … “]

Barbut, e un cuvant urat,
Insa banul care ti-l aduce-ti face viata dulce.
Hai sa dam o gheara,
pune banu’ jos, cheama norocul,
dac’ai mana ai jucat – te-ai scos.
Te-ai scos – bine, nu te-ai scos – bine.
Prima mana’i la mai mare, a doua dao’n coada,
marca banul, da-i cu zarul.
Inca’o data, hai pe duble,
Pui inelu’n joc, la pace?Iarta-ma ca-ti zic,
bai da si un ciuc te face,
uite, te cheama si nevasta … o pui in joc si p’asta?
– Nooo – Atuncea pleaca acasa, o dai prea in rusini,
si poate-ti iau casa, fraiere … lasa-te …

REFREN: 4X:

Da-te batut, da-te da-te batut,

Da-te batut daca nu sti barbut.

Din nou in cartier … e seara,
si toti baietii am sarit din cas’afara,
La o bere, doua bere, trei bere, patru bere,
gatul tot mai cere insa nu-i nici o placere – un mic ceva lipseste.
Sase personaje ne-am bagat intr-o parcare,
sticla’n mana, banu’ afara.
Cu toti suntem chititi sa dam o gheara.
Primul leu il face eu, insa Bip e cu noroc,
ce-ai facut, ce-ai facut?
Jocul se incinge, fiecare se impinge,
e cu ochiu’n zar.
Daca pierde sau invinge,
nu conteaza fiecare sta pe ace,
mai rau se enerveaza.
Sanu’ … Braila … juma – juma.
In parcare apare Mechenici cu vreo trei amenzi – beat turta,
“hai sa moara tata – dam o mana scurta!”
[“… hai ma, … dai … hai sa vedem ce … hai ca dau eu … .. nu mai intinde mana la zar!”]

Refren 2X

Daca nu sti barbut …
Daca nu sti barbut …
Daca nu sti barbut.

[… sticle care se ciocnesc, zgomot de cauciucuri …
… hai noroc, bai …
… Ba, iesi afara, date’n pula mea! …
… Trage apa, ca pute, baaa! Trage apa, ca pute! …
… presa, presa, presa, baa … sssshhh …]

Pornesc analiza mea cu observatia ca, spre deosebire de alte opere Parazitii cu un pronuntat caracter liric, acesta are o dinamica mult mai usor interpretabila.
Melodia trateaza un subiect social, si in acelasi timp personal, sugerand o imagine a jocului mintii si al vointei, cum il numea un clasic in viata, adica barbutul.
Fluxul narativ este construit in jurul dialogului dintre 2 personaje, in duelul zarurilor. Unul este evident dominant, conducand jocul din punct de vedere psihologic.
As sublinia aici si tehnica de incadrarea in mediul barbutului – cartierul – folosind secvente “live”, vorbite ce introduc/extrag ascultatorul din spatiu semiotic construit de trupa.

[” … Nu mai intinde mana la zar … las-o asa … “]

sau

[“… Trage apa, ca pute, baaa! Trage apa, ca pute! …“]

Autorii folosesc un joc obisnuit de barbut (o “gheara”), pentru a trasa “semnele” esentiale si a defini manifestul social al barbutului. Acesta este “un cuvant urat”(incadrare revoltata in anti-social), care insa iti face “viata dulce” prin castigurile financiare. Norocul isi are rolul lui, dar psihologia jucatorului si pozitia lui in cartier este cel putin la fel de importanta. Jocul isi intareste natura rituala o data cu cresterea mizei: de la “inel”, la casa sau chiar nevasta. Nu este loc de greseli – cedarea duce la o retragere rusinoasa si compromiterea pozitiei in comunitate – “Atuncea pleaca acasa, o dai prea in rusini”.

Treptat, se contureaza elemente cheie ale ethos-ului jocului : dublele, la mai mare, Braila, juma-juma, cunoasterea limbajului specific fiind un filtru necrutator ce elimina neavenitii.

Refrenul intareste prin repetare aspectul dur al vietii de cartier: “da-te batut, da-te da-te batut, da-te batut daca nu sti barbut” – nu exista nici o mila pentru invinsi. Pierderea – adica necunoasterea profunda a jocului – este un eveniment ce cimenteaza relatiile in grup, si defineste natura lor.

Berea si micii sunt accesorii esentiale ale jocului, desfasurat “intr-o parcare”. Norocul este schimbator, trece de la un jucator la altul – “Primul leu il face eu, insa Bip e cu noroc“. Treptat, miza isi pierde din importanta, participantii sunt din ce in ce mai absorbiti in joc -“Daca pierde sau invinge,/nu conteaza fiecare sta pe ace”. Tensiunea creste “Jocul se incinge, fiecare se impinge”, si atentia trebuie mentinuta pe “zar”.
Un joc odata inceput reprezinta un pol de atractie in comunitate, alti doritori apar si intra in joc – “in parcare apare Mechenici “.
Refrenul repetitiv se pierde in fondul vietii de cartier, ce absoarbe si accepta starea de fapt, viata adevarata.
Melodia se termina cu o secventa similara celei de inceput, sugerand ideea de continuitate; viata este un etern barbut in care pierzi sau castigi, dar trebuie sa joci.